Chiar am uitat sa zambim?

Zâmbetul, desepre care poeţii spun că poate fi diafan, însorit, duios “ca o geană de zi” ş.a.m.d., nu reprezintă decât o expresie facială a emoţiei fundamentale de bucurie, care, la rândul ei, este generată de evenimente plăcute. Cei mai mulţi dintre stimulii emoţionali pozitivi sunt de natură socială. Ce i-ar face astăzi pe români să fie bucuroşi? Şomajul, nesiguranţa zilei de mine, îngheţarea salarilor?!

Cu totul alta este explicaţia observaţiei că românii nu răspund la zâmbet tot cu un zâmbet – eu aş spune “unii dintre ei”; mulţi, puţini rămâne de stabilit. Este ca şi cum nu am răspunde la “Bună ziua”. Normele de politeţe, de bună convieţuire ne obligă. Poate că cei care nu oferă la schimb zâmbete nu şi-au însuşit “norma reciprocităţii sociale” sau, poate, la fel de bine, să fie copleşiţi de propriile emoţii, de tristeţe, de deznădejde sau de durere. Emoţiile contrare produc o stare de “disonanţă emoţională”, totdeauna de evitat.

Emoţiile, aşa cum se ştie, sunt răspunsuri de stimulii prezenţi, imediaţi. Numai cei prea puţin inteligenţi râd de ce îşi aduc aminte. Acelaşi lucru cred că se poate spune şi despre zâmbet. În trecutul nu prea îndepărtat, românii, la nivel macrosocial, nu prea au avut motive de bucurie, dar în viaţa de familie, în relaţiile intime, bucuria, râsul şi zâmbetul nu au fost tabu.  

Dacă totul este de vânzare: bunuri materiale, propriul corp (în întregul lui sau pe bucăţi, diferite organe), conţiinţă şi credinţă, de ce tocmai emoţiile să facă excepţie, să fie sub embargo? În societatea contemporană, “munca emoţională” cunoaşte o extindere fără precedent: oriunde activitatea presupune o relaţie directă de tipul vânzător/cumpărător se instituie obligaţia de a-ţi controla expresiile emoţionale, să arăţi că eşti bucuros, când de fapt te simţi umilit (psihosociologii vorbesc de “zâmbetul subalternului”). Uneori această cerinţă este înscrisă în fişa postului. Nu-i de mirare că de la viaţa de muncă zâmbetul ca strategie de marketing s-a instalat în viaţa cotidiană, de zi cu zi. Zâmbetul “artificial” l-a înlocuit pe cel “natural”, aşa cum florile din plastic le sufocă pe cele naturale.

Zâmbetul are funcţie de liant social. Zâmbind mai mult dobândim o faţă prietenoasă. Vom fi mai atractivi. Şi atractivitatea… deschide multe uşi. Aşadar, exporrigere frontem (descreţiti fruntea) – cum ne îndemna Chareles Darwin în prima lucrare de analiză ştiinţifică a emoţiilor (Exprsia emoţiilor la om şi la animale, 1872). 

2 Răspunsuri to “Chiar am uitat sa zambim?”

  1. loredana Says:

    Cred ca uneori psihologia populara, cea a bunului simt, spune lucruri interesante despre zambet.
    ‘Zambeste si jumatate din lume va zambi’ cu tine, o zicala consacrata cred de americani, are acoperire in utimele cercetari stiintifice. Nicolas Gueguen, intr-o carte tradusa la Polirom, descria un experiment in care atunci cand un subiect zambea catre altii necunoscuti, cel putin jumatate dintre acestia i-au zambit la randul lor si ca reciprocitatea nu a fost asa de evidenta in cazul afisarii unei expresii incruntate.
    Eu mi-as dori ca macar vanzatoarele din magazine din Romania sa invete sa zambesca.
    Loredana

  2. celine Says:

    am zâmbit…
    îmi era dor să citesc un articol de-al dvs, aşa cum îmi e dor să vă ascult.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: